INITIERE IN HERMETISM – FRANZ BARDON (Cartonata)
80,00 lei
INITIERE IN HERMETISM
Autor: Franz Bardon
ISBN: 978-606-94034-1-9
Editura: Trinity
Anul: 2015
Nr pagini: 412
Disponibilitate: in stoc
CARTONATA
-
INITIERE IN HERMETISM – FRANZ BARDON
PREFAȚĂ
Născut în Opava – mic oraș din Silezia Austriacă și trecut prin durerile și suferințele celui de-al doilea război mondial și al lagărelor de concentrare naziste, Franz Bardon a fost nu numai un practicant, dar și unul dintre eminenții promotori ai hermetismului modern.
Cunoscut mai ales datorită trilogiei sale hermetice (Inițiere în Hermetism, Practica Evocării Magice și Cheia Adevăratei Kabale), Bardon a ales să își îndeplinească misiunea sacră pe această planetă în numeroase întrupări și continuă să o facă cel puțin în două moduri: o dată prin intermediul remanenței operelor sale ca puncte de referință pentru orice adept al cunoașterii ezoterice hermetice și apoi, cel mai probabil, printr-o nouă manifestare trupească, desigur adaptată timpurilor moderne.
Inițiere în Hermetism este poate cea mai importantă introducere în artele și științele Magiei Înalte și ale hermetismului și se dorește a fi un manual de instrucțiuni, oferite pas cu pas și însoțite de toate exercițiile practice necesare pentru dezvoltarea puterii și a abilităților celor curioși să cunoască adevărata natură a lucrurilor. Exercițiile din această lucrare, menite să dezvolte armonios trupul, mintea, sufletul și spiritul, sunt rezultatul practicii și cercetării autorului, practică neîncetată, în pofida vicisitudinilor vieții sale.
Sistemul prezentat de Franz Bardon este nu numai pe înțelesul tuturor, dar mai mult, toți cei curioși și care manifestă cu adevărat voința să crească și să învețe, primesc prin citirea acestei lucrări sistemice, accesul la un bagaj mai mult decât impresionant de veritabil aur spiritual. Diviziunea în zece pași practici individuali, program și mai mult subdivizat pentru ușurarea abordării adeptului, a fost creat cu intenția ca spiritele care ajung la nivelul de pregătire necesar parcurgerii acestei lucrări să găsească o ușurință și o naturalețe a practicii, ușurință și naturalețe de care poate că numai Bardon era capabil să le ofere.
Multă lume, citind unele dintre exercițiile prezentate în carte, s-a panicat de-a lungul timpului la gândul că orice neavenit ar putea să capete asemenea puteri memorabile ca cele prezentate între paginile lucrării. Ei bine, lumea este în deplină siguranță! Cartea este structurată în așa manieră, încât numai cei merituoși și cu adevărat dedicați să poată profita de cunoașterea ei! Cei care renunță, cei care trec prin exerciții fără să le practice consecvent și cei care se limitează doar la a critica conținutul cărții, nu vor găsi în aceasta decât avantaje vide, care se vor uita în cel mai scurt timp. Pentru practicantul consecvent și perseverent însă, ceea ce se află între aceste coperți frumos colorate și care ofera senzația de soliditate, este însăși esența evoluției!
Onoarea de a adăuga câteva cuvinte ca și prefață la această lucrare magistrală, combinată cu respectul pe care îl port autorului și scrierilor sale, mă face să mă opresc aici, fără să uit să vă invit să vă deschideți inima către Lumina Creației Divine, Lumină care, prin practica exercițiilor care urmează, se va putea manifesta la potențialul ei maxim! Citiți această lucrare nu ca pe o carte, ci ca pe un manual de evoluție sau, nici măcar nu vă obosiți să vă gândiți că o citiți… Vocea autorului se va face simțită deîndată ce vă veți imersa în conținut! Este șansa să primiți instrucțiuni de la unul dintre cei mai mari hermetici din modernitate! Acceptați această șansă și nu lăsați nicio pagină neîntoarsă și nesubliniată! Căci da, cărțile nu le vom lua după noi după moarte, dar vom păstra ceea ce rămâne, iar dacă sublinierea ajută să rămână mai mult, am convingerea că Franz Bardon nu s-ar supăra.
Lectură plăcută și practică fructuoasă!
RISVAN VLAD RUSU
Corporate Efficiency, Life & Executive Coach
Chinese and Taoist Metaphysics Consultant
Egyptian Hermetism Researcher
INTRODUCERE
Oricine ar putea crede că a găsit în această carte o colecție de rețete prin care poate, fără efort, să obțină onoare, faimă, bogăție și puteri sau mijloace de a-și anihila inamicii ar fi bine să știe că într-un final va fi dezamăgit și va lăsa din mână această carte.
Multe secte, religioase și nu numai, ca și școli de gândire precum şi curente filozofice, nu înțeleg prin cuvântul magie decât vrăjitorie și cooperarea cu forțele întunecate. Prin urmare nu este surprinzător că mulți oameni sunt oarecum precauți la simpla pomenire a cuvântului. Prestidigitatorii, iluzioniștii, șarlatanii, așa-zișii magicieni de scenă sau orice nume li s-ar atribui, deseori folosesc greșit conceptul de magie, aceste circumstanțe contribuind imens la faptul că dintotdeauna, cunoașterea magică a fost privită cu o anumită doză de dispreț.
Din timpuri de mult uitate, magicienii erau considerați a fi cei mai mari inițiați; cuvântul magie provine de la ei. Așa-numiții vrăjitori nu sunt inițiați; (în schimb) ei sunt doar imitatori ai Misterelor care profită de igoranța și naivitatea individului și a unei întregi națiuni pentru a-și atinge scopurile egoiste prin înșelăciune și viclenie. Adevăratul magician disprețuiește orice acțiuni de acest tip.
Magia este în realitate o știință sacră. Ea este, în sensul cel mai pur al cuvântului, cunoașterea tuturor cunoașterilor, pentru că ne învață cum să înțelegem și să utilizăm legile universale. Când avem de-a face cu o inițiere adevărată, nu este nicio diferență între magie și misticism sau orice alte concepte similare, indiferent de numele care pot fi folosite de către ideologia predominantă. Ele trebuie abordate pe aceeași bază în acord cu aceleași legi universale. Potrivit legii universale a polarității binelui și răului, principiilor activ și pasiv, ale luminii și umbrei, orice știință poate fi folosită pentru scopuri benefice sau malefice. De exemplu, scopul unui cuțit de pâine este să taie pâine, dar poate deveni o armă periculoasă în mâinile unui criminal. Totul depinde de caracteristicile individului. Acest principiu se aplică în toate domeniile cunoașterii oculte. În această carte, am ales termenul magician pentru a defini învăţăcelul, ca un simbol al aspirației sale către cea mai înaltă inițiere și cea mai înaltă cunoaștere.
Mulți cititori sunt conștienți probabil că Tarotul nu este un joc de cărți care servește unor scopuri precum profeția sau divinația. În schimb este o carte inițiatică ce conține cele mai mari secrete exprimate în mod simbolic. Prima carte de pe prima pagină a acestei cărți introduce Magicianul, care reprezintă măiestria elementelor și oferă cheia primei arcane, secretul numelui inefabil Tetragrammaton, kabalisticul YOD-HE-VAU-HE. Aici vom găsi poarta inițierii pentru magicieni. Cititorul acestei cărți va realiza cât de semnificative și de universale sunt aplicațiile primei cărti de Tarot. În nicio altă carte care a fost publicată până acum nu a fost descrisă atât de clar însemnătatea acestei primei cărti de Tarot. Acest sistem este structurat cu cea mai mare grijă și cea mai mare precauție; nu este o metodă speculativă, ci rezultatul pozitiv a treizeci de ani de cercetare, exerciții practice și comparații repetate cu multe alte sisteme ale unor loje diferite, organizații secrete și cunoaștere orientală accesibile numai indivizilor deosebit de înzestrați și celor aleși și puțini. Sistemul este, – nota bene – din propria mea experiență practică, destinat pentru folosul celor mulți. Toți studenții mei au demonstrat că este cel mai bun și mai practic dintre toate.
Acestea nu înseamnă că această carte răspunde la toate întrebările despre magie și misticism. Dacă s-ar scrie totul despre această înaltă cunoaștere, ar cuprinde multe volume. Se poate spune că această operă este de fapt intrarea către adevărata inițiere – este prima cheie de utilizare a legilor universale. Nu încape îndoială că veți găsi fragmente de cunoaștere hermetică în operele a diferiți autori, dar cititorul cu greu ar putea găsi o singură carte care să descrie prima carte de Tarot în asemenea detaliu ca în această operă.
La fiecare pas al acestui curs instructiv, am făcut fiecare efort să fiu cât se poate de inteligibil pentru a face cele mai mari adevăruri accesibile tuturor. Să exprim adevărul în cuvinte simple astfel încât să fie înțeles de oricine, a fost o sarcină dificilă. Las la latitudinea cititorului să judece dacă am reușit sau nu în acest demers. În mai multe instanțe, am găsit necesar să repet în mod intenționat anumite afirmații pentru a sublinia secțiuni deosebit de importante și pentru a economisi cititorului timpul necesar pentru a le căuta.
În trecut, au fost multe plângeri din partea celor care sunt interesați de științele secrete, precum și din partea studenților științelor oculte, cărora nu li se oferise nicio oportunitate de a fi initiați de către un maestru personal sau ghid (guru) și astfel adevărata cunoaștere a fost accesibilă numai celor deosebit de înzestrați sau talentați. Mulți căutători adevărați au trebuit să caute prin prin multe volume de cărți pentru a obține ici și colo un fragment dintr-o perlă de adevăr. Oricine este serios în privința dezvoltării sale și care nu urmează această cunoaștere sacră din pura curiozitate sau pentru a-și satisface propriile dorințe va găsi această operă ca fiind un ghid potrivit pentru inițiere. Nu există un inițiat încarnat, indiferent cât de înalt în rang ar fi, care poate să ofere mai mult neofitului decât ceea ce este oferit în această carte. Dacă studentul sincer sau cititorul atent va găsi în această carte ceea ce nu a putut găsi în nicio altă operă, atunci această carte și-a atins scopul.
Tetragrammaton înseamnă chiar “cuvântul din 4 litere”. Era un subterfugiu pentru a evita păcatul rostirii numelui sacru YHVH (Yahveh) sau Yehova cum a devenit mai târziu când vocalele din alt cuvânt au fost combinate cu consoanele din YHVH.
-
Fii primul care adauga o recenzie pentru “INITIERE IN HERMETISM – FRANZ BARDON (Cartonata)”
Nu există încă recenzii.